
Fumatul si sarcina
Dacă aveţi un bebeluş în plan este indispensabil să vă lăsaţi de fumat, astfel încât să aveţi toate condiţiile pentru a reuşi. Că este vorba de procreere naturală sau de fecundare in vitro, viitorii părinţi trebuie cu orice preţ să abandoneze ţigara. Renunţarea la fumat înainte de sarcină nu face numai să protejeze sănătatea fetusului, ci creşte simţitor şansele de a rămâne gravidă.
Efectele nocive ale fumatului se fac simţite şi în privinţa fertilităţii. În cazul bărbatului se pot observa : disfuncţii erectile, alterarea mobilităţii spermatozoizilor şi reducerea numărului lor, alterarea ADN-ului spermatozoizilor, creşterea globulelor albe din spermă, factori de hipofertilitate. Neplăcerile majore în cazul femeilor ar fi : scăderea numărului de ovule, întârzierea conceperii, direct proporţională cu numărul de ţigări şi durata practicilor tabagice, instalarea mai rapidă a menopauzei.
Dacă unul dintre părinţi este fumător, creşte riscul diminuării fertilităţii cuplului. De altfel, fumatul este unul din motivele care explică apelul la fecundarea in vitro pentru unele cupluri. Fumatul are un efect nociv clar asupra tehnicilor de fecundare in vitro. Fapt general, se obţin mai puţin embrioni în cazul fumătorilor şi etapele de implantare sunt afectate.
Există numeroase mame care dezvoltă o sarcină fără a renunţa în prealabil la fumat, cu toate că pericolele includ scăderea fertilităţii în sensul sporirii riscului de sarcină extra-uterină sau de avort. De aceea e bine să se renunţe la fumat măcar în momentul debutului sarcinii.
Sarcina poate fi şi un motiv întemeiat de a renunţa la fumat pentru cei care încearcă de mult timp. Nu este o întreprindere uşoară şi se poate observa o mare influenţă a hormonilor. Astfel, s-ar păre acă dificultatea depinde de ciclul menstrul. Mai multe studii au demonstrat diferenţe în funcţie de faza luteală sau foliculară, de perioada de dinainte sau după ovulaţie. În faza luteală (zilele 14 – 28 ale ciclului) este mai dificil. Se pare că hormonii accentuează sevrajul, senzaţia de nevoie. În plus, această perioadă accentuează sindromul depresiv premenstrual. În faza foliculară (zilele 1 -14) nevoia irepresibilă de a fuma se diminuează, fumătorul reuşeşte să-şi reprime mai uşor nevoia. Astfel, renunţarea la fumat ar fi indicată în prima parte a ciclului menstrual. Pe lângă acest calcul, puteţi urmări cu atenţie şi faza ovulaţiei, pentru a evita să fumaţi în zilele potrivite conceperii.
Ajutor şi substitute
Este dificil şi uneori nerecomandat să luăm diverse substanţe atunci când ne dorim o sarcină sau când se întâmplă acest lucru. Plasturii ar fi cei mai indicaţi ca ajutor în caz de sevraj. Aceştia răspândesc o cantitate minimă de nicotină în sânge, dar studiile nu au evidenţiat riscuri semnificative asupra sarcinii, mai ales că – susţin şi pneumologii - nu nicotina ar fi cea răspunzătoare de pericol asupra fetusului, ci celelalte componente ale unei ţigări. Gumele sunt recomandate dacă există o puternică dependenţă orală, asociată obiceiurilor gesturilor legate de fumat. Nu trebuie pierdute din vedere metodele alternative (acupunctură, yoga).
Un mediu fără ţigări
Cel mai bun mijloc de a renunţa la fumat este acela ca nimeni să nu fumeze în jurul dvs, mai ales că astfel aţi fi expusă şi fumatului pasiv. O altă măsură indispensabilă este înlăturarea oricărui factor stresant care vă poate determina să vă reapucaţi.
Lăsaţi-vă ajutată
Este dificil să renunţi singur la fumat, izolat într-un colţ. Cel mai bine este să vă adresaţi unui profesionist, care vă poate supraveghea şi susţine. Există numeroase formuri, unde mame care au trecut deja prin aceste experienţe vă pot ajuta. Mişcaţi-vă, căci activitatea fizică prezintă un triplu avantaj pentru viitoare mamă : limitează riscul de reîncepere a fumatului, reduce riscul creşterii necontrolate a greutăţii, pregăteşte corpul pentru sarcină şi naştere. Cereşi sfatul medicului pentru a cunoaşte activităţile potrivite!
Odată ce aţi reuşit să opriţi fumatul nu reluaţi obiceiul după naşterea celui mic ! Căci, chiar dacă ne considerăm scăpate, bulversările naşterii pot favoriza reînceperea. Cifrele sunt elocvente, mai mult de jumătate din mamele fumătoare înaintea sarcinii reiau fumatul. De aceea trebuie să fiţi vigilentă şi să vă gândiţi în continuare la bebeluş căci, dacă nu l-aţi afumat în timpul sarcinii, nu trebuie să-l intoxicaţi acum !
Pentru copil, fumatul mamei poate determina, dupa nastere, diferite probleme psihice si fizice, printre care greutate scăzută, dificultaţi în dezvoltare, probleme de oxigenare a diferitelor ţesuturi. Diverse malformaţii pot apărea ca urmare a fumatului sau a consumului de alcool, atât la exterior, cât şi în interiorul organismului. S-a constatat şi faptul ca sindromul hiperkinetic sau de hiper-activitate cu deficit de atentie, cea mai frecventă tulburare comportamentală la copii, este corelat cu fumatul activ sau pasiv (involuntar) al gravidei în timpul sarcinii. Cele mai periculoase urmări sunt legate de problemele respiratorii ale micuţilor (pneumonie, bronşită şi astm) şi apariţia autismului.
Oana Safta
