Memoria bebelusului (sugarul)
Fenomenul de memorare a început din momentul în care creierul celui mic a început să se construiască. În speranţa că el ne va recunoaşte la naştere, am vorbit timp de 9 luni cu el, i-am transmis mângâieri prin atingerea burţii, i-am pus muzică... Şi se pare că funcţionează, atâta timp cât bebeluşul reacţionează la auzul vocii mamei şi a tatălui.
Bebeluşul s-a obişnuit pe parcursul lunilor de gestaţie cu diverse sunete, care i-au devenit atât de familiare încât le recunoaşte după naştere. Cu toate acestea, s-ar părea că în primele zile de viaţă memoria sugarului este foarte restrânsă; nu-şi aminteşte decât ultimele 10 secunde trecute. Memoria se va dezvolta încetul cu încetul. Astfel, la 2 luni va fi capabil să îşi amintească ultimele 48 de ore, iar la 4 luni va fi în stare să-şi amintească evenimente petrecute cu o săptămână în urmă. Această memorie iniţială, restrânsă, explică rapiditatea cu care cel mic trece peste supărări; el uită repede ce l-a făcut să plângă şi trece la altceva.
Cum punem la lucru memoria...
Îl putem ajuta să-şi dezvolte memoria fără a o încărca. Cel mai bun mod este de a-i vorbi sau de a ne juca cu el. La sfârşitul fiecărei zi putem face o recapitulare a lucrurilor petrecute.
Împotriva pierderii amintirilor copilăriei...
Deoarece aceste momente sunt preţioase şi ştim că cel mic va fi încântat să şi le amintească mai târziu, nu trebuie să ezităm să le păstrăm. Fotografii, filme, înregistrări sonore... E bine să păstrăm totul, chiar şi primele lui desene, care ne vor părea veritabile capodopere!
0 – 1 ani – memoria din vârful degetelor
Sugarul „recunoaşte” mai mult cu degetele decât prin intermediul văzului. Surprinzător, numeroase studii au demonstrat că el este irezistibil atras către nou.
Una dintre principalele metode de studiere a memoriei în timpul primului an de viaţă ar fi familiarizarea, urmată de o testare a preferinţelor. Această tehnică, care consistă în a-i prezenta bebeluşului de mai multe ori acelaşi obiect (sau a-l face să asculte un acelaşi sunet) se bazează pe reacţia în faţa noului. De la naştere, toate sistemele senzitive (vizual, auditiv, tactil) participă la acest tip de memorare.
Arlette Streri, profesor de psihologie a dezvoltării la Universitatea „Rene Descartes” şi cercetător, a studiat memoria tactilă a sugarului. Instinctual, bebeluşul explorează de la cea mai fragedă vârstă mediul înconjurător, pipăind tot ceea ce îl înconjoară.
Prima constatare – există o asimetrie dreapta/stânga în tratarea informaţiei tactile, mâna stângă este mai performantă în interpretarea printr-o simplă atingere, în timp ce mâna dreaptă are o vocaţie motrică privilegiată (ea este cea folosită mai uşor pentru a apuca).
A doua constatare – bebeluşul are o înclinaţie către nou. Diferitele studii făcute asupra memoriei sugarului au demonstrat că interesul celui mic pentru acelaşi obiect diminuează pe măsură ce îi este prezentat. Atracţia noului este un mecanism de bază fundamental, fără de care nu ar exista învăţare, ci „o non-gândire” automatizată, ce poate fi detectată şi la fetus. De exemplu, în ultimul trimestru de sarcină, fetusul poate recunoaşte o secvenţă sonoră pe care o ascultă cu regularitate. Dar dacă este introdus un sunet nou, care rupe uniformitatea, se observă o schimbare în comportament: bătăile lui de inimă se accelerează, schimbare care nu poate fi transmisă de către mamă, căreia i s-au pus căşti împiedicând-o să audă sunetele ascultate de fetus.
Studierea recunoaşterii prin intermediul mâinilor (cu obiectul plasat în afara câmpului vizual al bebeluşului), se poate observa următoarea evoluţie:
- la două luni bebeluşul poate recunoaşte un obiect pe care l-a avut deja în mână cu 30 de secunde înainte. Memorarea se face deci pe perioade scurte. Mâna dreaptă „uită” mai repede şi, la această vârstă, băieţii par a trece testul cu mai mult succes decât fetele. Dacă după mai multe prezentări succesive ale aceluiaşi obiect, îi adăugăm un element nou (altă formă, altă textură), copilul este mai interesat.
Interesant: dacă îi sunt arătate bebeluşului un obiect pe care l-a cunoscut anterior tactil şi un obiect nou, cu o altă formă, acesta reperează obiectul anterior pipăit şi este mult mai atras de cel nou.
- la patru luni bebeluşul poate recunoaşte un element la 2 minute după ce l-a avut în mână.
- la opt luni, obiectul e recunoscut şi după un interval de 5 minute. Aceste rezultate demonstrează că este vorba de memorare, chiar dacă memoria tactilă este fragilă, căci ea face apel la o manipulare complicată: bebeluşul trebuie ă reconstruiască o informaţie secvenţială pentru a ajunge încetul cu încetul să vizualizeze obiectul în întregime.
Putem de asemenea observa la copilul foarte mic un tip de memorie care nu traduce o preferinţă pentru ceea ce este nou, ci un răspuns identic în prezenţa aceluiaşi stimul. Atunci când bebeluşul este întins, dacă îi este legată de picior o fundă prinsă la celălalt capăt de o zornăitoare suspendată deasupra lui, va descoperi repede că mişcarea piciorului va antrena şi mişcarea jucăriei. De fiecare dată când va vedea jucăria prinsă deasupra lui, îşi va agita piciorul pentru a o mişca. La 6 luni îşi va aminti de această deprindere pentru un timp mai îndelungat decât în urmă cu 3 luni, durata crescând cu trecerea lunilor. Din contră, dacă modificăm ceva din caracteristicile obiectului (culoarea, forma), copilul de 3 luni nu îşi agită piciorul, căci percepţia sa globală în ceea ce priveşte mediul nu mai este aceeaşi: el a învăţat legătura între un obiect bine definit, în acest pat cunoscut, în această cameră unică...
Oana Safta
