Probleme de sănătate în sarcină (I)
Sarcina reprezintă o perioadă de schimbări corporale majore. Efortul metabolic cerut de produsul de concepţie angrenează modificări generale şi cer gravidei o atenţie sporită pentru starea fiziologică în care se află.
Problemele de sănătate apărute în perioada de graviditate pot varia între mici neplăceri şi simptome severe şi anormale, cele din urma necesitând asistenţă medicală de urgenţă.
Greaţa apare frecvent în primul trimestru de sarcină. Greţurile sunt frecvente mai ales din prima lună de sarcină până în cea de-a treia. La originea lor s-ar afla hormonul beta HCG, produs de placentă. Ele sunt destul de rar însoţite de vomă şi pot fi diminuate printr-o alimentaţie echilibrată, săracă în grăsimi şi cu mese fracţionate.
Sângerările nu sunt normale pe parcursul sarcinii şi trebuie să vă alerteze, căci pot însemna debutul unui avort, o sarcină extrauterină sau, când sarcina avansează, o proastă implantare a placentei, cunoscută drept placenta pravia. O mică pată, apărută la aproximativ o săptămână după concepţie poate fi determinată de implantarea ovulului în uter. Orice alt tip de sângerare presupune imediat consultul unui medic ginecolog.
Contracţiile şi durerile abdominale de la debutul sarciniisunt în general cauzate de modificarea volumului uterului şi seamănă mult cu cele din perioada menstruaţiei, astfel încât multe femei nu detectează prezenţa sarcinii. Semne de alarmă ar fi durerile resimţite pe o singură parte, puternice sau însoţite de sângerări.
Sânii îşi modifică considerabil volumul, fiind una dintre transformările fizice vizibile. Este o modificare inevitabilă, cauzată de schimbările hormonale.
Schimbările de dispoziţie antrenând senzaţii de epuizare sau leşin pot semnala variaţii de tensiune sau pot fi de origine hipoglicemică. O linguriţă de zahăr le înlătură, dar pentru a le evita este bine să reduceţi consumul de ceai şi de cafea, să aveţi un mic dejun consistent şi să includeţi în alimentaţie sucuri uşoare de fructe.
Somnolenţa, provocată şi ea de schimbările hormonale, este frecventă la începutul sarcinii, dar se atenuează cu timpul, pe măsură ce corpul se obişnuieşte cu noul bioritm.
În al doilea semestru de sarcină apar frecvent durerile sacrate, determinate de modificarea poziţiei corpului în vederea schimbării centrului de greutate, prin creşterea în volum a abdomenului. Se recomandă repausul la orizontal, pe o saltea suficient de tare ca să prevină curbarea coloanei vertebrale, evitarea încălţămintei cu tocuri şi gimnastica pentru întărirea musculaturii abdominale şi dorsale.
Frecvent apare constipaţia, determinată de o anumită lentoare intestinală, datorată hormonilor de sarcină şi presiunii exercitate de aceasta asupra organelor din jurul uterului. Şi în acest caz alimentaţia joacă un rol esenţial (consum de fructe, salată, crudităţi), alături de uşoare exerciţii fizice. Apariţia hemoroizilor, care se formează prin compresiunea produsă de făt asupra venelor din bazin, poate fi şi o consecinţă a constipaţiei. Se recomandă o atentă igienă locală, băi călduţe, supozitoare şi unguente pentru combaterea durerii, de preferinţă de provenienţă vegetală.
Dezvoltarea fătului poate determina şi deranjamente stomacale, prin comprimarea organelor abdominale. Arsurile de stomac (pirozis) pot fi frecvente în ultimele luni de sarcină şi provin din creşterea acidităţii sucului gastric. Acestea pot fi însoţite de gust acru în gură şi eructaţii (râgâieli). O bună metodă de combatere a acestor arsuri ar fi consumul de lapte, care se bea în cantităţi mici şi repetate.
Diminuarea circulaţiei venoase prin compresiunea exercitată de uter asupra venelor bazinului îngreunează picioarele şi poate duce la apariţia varicelor membrelor inferioare. Gimnastica, reducerea consumului de sare şi poziţia orizontală, cu gambele ridicate duce la uşurarea senzaţiei de greutate. Tot la nivelul gambei, prin presiunea exercitată la nivelul grupelor de muşchi din zonă, pot apărea cârceii. Aceştia pot însemna şi o lipsă de calciu şi de magneziu. O ameliorare rapidă se obţine prin masaj local, prin întinderea membrului afectat şi flectarea labei piciorului, sau sprijinirea degetelor de la picioare de o suprafaţă tare.
Vergeturile sunt provocate de întinderea şi ruptura fibrelor elastice de la nivelul ţesutului conjunctiv situat sub piele.
Micţiunile sunt frecvente pe parcursul sarcinii, provocate fiind de apăsarea fătului asupra vezicii, dar pot semnala şi o infecţie urinară. Pentru a evita cistitele se recomandă consumul regulat de lichide, în cantităţi moderate. În cazuri de incontinenţă urinară se pot face exerciţii de gimnastică pentru întărirea musculaturii pelvine.
Insomnia pare a fi o tulburare frecventă între lunile a 5-a şi a 7-a şi necesită la randul ei tratament sub stricta supraveghere a doctorului. Oboseala se accentuează şi ea odată cu creşterea în greutate. Totuşi, ea nu trebuie să antreneze paloare sau răsuflare extrem de greoaie la efort, acestea putând fi semnalele pentru o posibilă anemie.
În cel de-al treilea trimestru, mişcările bebeluşului care stă să vină pe lume pot fi foarte violente. Pe de altă parte, mişcările se reduc cu cât termenul naşterii se apropie, căci copilul are din ce în ce mai puţin loc pentru a se mişca. Este deci normal ca acesta să nu se mişte timp de mai multe ore. Medicul trebuie consultat la capătul a 24 de ore fără mişcare.
Maladiile cronice necesită o atenţie sporită în vederea unei sarcini. Graviditatea, „bulversare” a întregului organism, are repercusiuni asupra tuturor organelor. Diabetul, astmul, hipertensiunea, insuficienţa renală înseamnă o permanentă supraveghere medicală. Adesea se întâmplă ca mama să nu poată păstra sarcina din cauza unei probleme de sănătate care îi pune viaţa în pericol. În cazul tratamentelor medicamentoase, medicii vor pune întotdeauna în balanţă beneficiul scontat şi riscul potential. Boli aparte, cu un risc crescut de avort şi cu sechele puternice, sunt cele autoimune. Afecţiunile autoimunitare se manifestă prin atacarea ţesuturilor organismului chiar de către propriul sistem imunitar şi adesea sunt detectate cu greu, prin teste hematologice ce diferă de cele uzuale.
